Când înfricoșat te-ascunzi de-o moarte iminentă?
Nu ești tu viață de pom
Care tot renaști uitat de veci?
Și atunci
Ce rost au fricile de viitoare morți
Când pe cele vechi nu le recunoști?
Te poticnești de vânturi reci
Și te strămuți înfiorat
Și depărtat
De vide profunzimi
Și-acest Prim-Ultim traseu.
Te înalți în ale speranțelor
Subterfugii
Și încăpățânărilor
Rațiunii.
Neîndoielnic și distrat
De opulența preciziei -
Ca un ornament
Supus inciziei.
Cruță-te de timp
Sau alte pătimașe infirmități
-
Căci voit poți fi pom și cenușă
Și-ntre viață și moarte deschisă ușă.
0 comentarii:
Post a Comment