Domnește-mă ca pe o pădure
de la poalele munților.
Mă voi dedica pietrelor,
țărânei;
Existența să le-o susțin
prin esența-mi ultimă.
Să mă domnești
în neatingerea de timp
și cea de anotimp.
Frunzele-mi verzi
și târâtoarele
să le iubești și vezi
în nestrămutare.
În aparențe mârșave
mă voi preschimba
când oameni și unelte
mă vor plimba în pagube.
Iluzie în vânt
mă vei vedea
dezgolită de crengi
și cernoziomuri vitregi.
Dar să continui
să-mi domnești
fertila existență
care
la poale de munți
își deplânge umbrele
sufocate de giganți
și călători ambulanți.
0 comentarii:
Post a Comment