Clape de os

Mă-ntrupez conștiincios 
În clapele de os ale unui pian 
Neatins de sute de ani.

Mă-ntrupez în crezu-i desăvârșit 
De praf răvășit.

 
Nesilită, în neprihănită curgere 
Alunec ca o briză,
Iar pianul cântă. 

În neprihănită curgere
Înființează liberarea-n plângere.

Iar pianul cântă
Se cântă
Mă cântă
În tăcere.

Read More

În dizgrația fricii

Pe ce temeiuri îți justifici viața

Când înfricoșat te-ascunzi de-o moarte iminentă?

Nu ești tu viață de pom

Care tot renaști uitat de veci?

Și atunci

Ce rost au fricile de viitoare morți

Când pe cele vechi nu le recunoști?

Te poticnești de vânturi reci

Și te strămuți înfiorat 

Și depărtat

De vide profunzimi

Și-acest Prim-Ultim traseu. 

Te înalți în ale speranțelor

Subterfugii

Și încăpățânărilor

Rațiunii. 

Neîndoielnic și distrat

De opulența preciziei - 

Ca un ornament 

Supus inciziei. 

Cruță-te de timp

Sau alte pătimașe infirmități

-

Căci voit poți fi pom și cenușă

Și-ntre viață și moarte deschisă ușă.

Read More

Flăcări ude

Și când ne gândim

că trăim o viață-n antonime

care nici măcar nu-s absolute.

Dușmănim cuvintele

ca propria josnicie să ne-o aline.

Le creăm pârghii

să se atârne de concepte

și sfârșim în ananghii

înșine atârnați de vanitate.

Cum să fie moartea 

opusul vieții?

Când viață-i una și morți-multiple;

Nu murim noi zilnic 

și nu ne moare trupul la sfârșit de veac

pentru ca după să ne naștem într-un alt copac?

De ce să fie focul diferit

de apă?

Când flăcări se transcend

în iubire veșnică 

- în aceeași stihie 

de natură vie.

Să nu fie oare decât un foc udat

ridicat în flori de valuri

de aceeași nestrămutată apă?

Și noi toți

Cât adorăm în antonimie să trăim;

Unici în identități

Parcă înființați de duale entități. 

Read More