Apusul grăbit al zilelor

Clipe furate cu nesaț și strălucire

de lună

într-o noapte, două și trei,

pe când iarba îngenunchea

sub pașii fazi dintr-un întuneric

prea greu, prea înăbușitor

ce ne-a apropiat ca și stelele

într-o noapte, două și trei.

 

În limbaje ce greu se lasă înțelese -

Noi ne cunoaștem mai bine,

decât ne putem exprima.

 

Vântul o știe

căci ne surprinde cuprinși învăluiți

de stare nebună iubire.

 

Avem ochii aplecați

către gând de plecare,

ducă,

uitare.

 

Nu-i nici pe departe ziua așteptată

când cu ochi aplecați

cuprinși în uitare

că lumea ne duce

în direcții opuse,

precum serile în care lumina apuse.

 

Dar neajutorați -

ne strângem mâinile cu dinții încleștați

și ne privim adânc în suflete pe pereți,

cercând luminile apuse,

cuvintele nespuse

din zilele răpuse.

Read More

Pereți răzbătuți de ecouri de fiară

E după-amiaza în care

cu mâinile înghețate îți acoperi fața,

disperi după însingurare,

împungi aerul prea plin de tumoare.

 

Cu gândul că-i scut

inspiri bolnăvicios aparența-i divină.

 

Chipuri de lut

îți ciocnesc privirile-n derivă.

 

Dor să privești la margarete

când suspină-n ecouri respirația prin perete.

 

pe ce copac amăgești că bine ți-i?

pe ce acoperiș suflul ți-l tai?

către care vârf ochești disperată?

în ce vizuini te tot afunzi împăcată?

 

Dacă soarele de-acum ar fi lucit la fel,

nopțile-ți albe ar deveni imaculate

cu strigăte și plânsete te-ai apăra de fiară,

cu tremurat pe buze te-ai liniști-n ungher,

cu speranțe moarte ce sângerează stingher.

 

Îi ai veninul răspândit în capilare.

 

Porți amintirile cu lacăte închise.

 

Nu mai ai cum să-nțelegi

de ce margaretele au spini,

de ce cu tremurul pe buze

încă mai lupți și suspini.

Read More