Apusul grăbit al zilelor

Clipe furate cu nesaț și strălucire

de lună

într-o noapte, două și trei,

pe când iarba îngenunchea

sub pașii fazi dintr-un întuneric

prea greu, prea înăbușitor

ce ne-a apropiat ca și stelele

într-o noapte, două și trei.

 

În limbaje ce greu se lasă înțelese -

Noi ne cunoaștem mai bine,

decât ne putem exprima.

 

Vântul o știe

căci ne surprinde cuprinși învăluiți

de stare nebună iubire.

 

Avem ochii aplecați

către gând de plecare,

ducă,

uitare.

 

Nu-i nici pe departe ziua așteptată

când cu ochi aplecați

cuprinși în uitare

că lumea ne duce

în direcții opuse,

precum serile în care lumina apuse.

 

Dar neajutorați -

ne strângem mâinile cu dinții încleștați

și ne privim adânc în suflete pe pereți,

cercând luminile apuse,

cuvintele nespuse

din zilele răpuse.