Te privesc prin ele
de parcă stai pe
scaunul din față.
De parcă le atingem
petalele
metamorfozate în
nuanțe încinse.
De parcă ai fi
nemișcat
și-mi mângâi linia
bărbiei
cu șoaptele ochilor
tăi.
De parcă înmărmurit
și împins de dor,
mă urmărești –
din colțul buzelor
tale.
Ne privim prin
ofelite petale
aprinse sub scântei
de lumină.
Ne privim prin
flori –
în ochi.
Într-un colaps al
timpului de-odinioară –
Savurez secunde
circumscrise-n
melancolie și
speranță candide.
Pentru că-s
plinătatea aleanului -
aste flori
uscate.
0 comentarii:
Post a Comment