Ești sursă.
Ființă fibrilă,
Ființă lumină,
Dătătoare de viață.
Copilă.
Desenezi cu cretă
Pe un teren arabil.
Te învârți piruetă
Pe o planetă agitată.
Râzi zgomotos
Într-un cadru vanitos.
Porți buclele răsfirate
În hățișuri largi neexplorate.
Ții cerul
Aievea ca pe o coroană.
Ți-e oglinda
Dezlegată de rugi,
Dezlegată de valuri.
Ești fără pereche
Și rămâi -
Nuda Veritas,
Călătoare nemișcată.
M-ai cuprins cu lumina ochilor tăi
Într-un ritm hoinar de inimi bătăi.
Ai sincronizat timpul
Și ai transcens contratimpul.
Vorbește-mi din ascuns,
Ca să-ți fiu paradis feeric.
Fii - lumină de apus;
Fii - lumină de-ntuneric.
Aștept epistolă
în grav timbru de
violă,
scorbită-n
metafore
și-n plânsete
sonore,
în cadențe armonice
și bătăi de inimi
cronice.
Aștept epistolă
-
precum Icar
evadarea.
Din tremurând
glas de violă
să parcurg
metamorfozarea.
Din prihănită
făptură
în totem
cioplitură.
Lasă-mă amarul să
ți-l descânt peste pleoape.
Să devin stroc în
zbuciumul tău de ape.
Lasă-mă
În stol de iluzii –
virgină,
În creuzet de
confuzii – rugină.
Atingerea-ți e
suavă,
sub vârfurile
degetelor,
ea cântă-n
acorduri vii
pe clape de pian
în roș și galben.
c-așa m-ai văzut –
în roș și
galben.
Antingerea-ți e
suavă;
ea mă dezbracă de
piele,
m-avântă-ntr-o
furtună
în care ne-nvârtim
–
amețitor dans.
Pielea mi-a luat-o
culoarea lunii.
M-ai găsit
înrădăcinată.
Coastele și
coloana-mi sunt în flăcări
sub
atingerea-ți.
Prind rădăcini
în pulsul inimii
tale,
iar pe a mea o
acopăr cu tine.
c-așa m-ai găsit
–
Lăsasem parcă să se
cuprindă secundele
peste ofilitele de
nu-mă-uita.
Acum împreună
s-adâncesc
și se scufundă.
... apă?
... flăcări poate.
E dans silențios,
Sub pașii căruia
nu-mi rămâne pagina boțită
și nici scrum
înnegrit nu-nghite.
Ea-i poartă
aroma,
Suflul
Și-i mai încinge
nuanțele,
unele pe care le
cunosc,
altele pe care le
descopăr.
Îi mai poartă
suflul.
Lumina e ființă,
iar eu am
îmbrățișat-O.
Își are chipul
hrănit de o aură.
Ochii și-i
cufundă în ea,
obrajii-s șlefuiți
de raze,
iar buzele
date-ntr-un roșu oniric.
Mă mai ia de pe
picioare
și m-avântă în aer
cu o scuză ironică:
"...pentru că
zborul te prinde la față".
Mai multiplică-n
nuanțe încinse
culorile de care
uit uneori dimineața.
Îmi înseninează
orizontul
și dă păsărilor cârlige
să mă prindă în cădere.
Îi place să-mi dea
forme,
dar și să ajusteze
umbrele după mine.
E fuziunea a
multor nuclee
din care m-am
născut și continui să renasc.
...
Pentru că-i Origine,
Pentru că-i Lumină.
Te privesc prin ele
de parcă stai pe
scaunul din față.
De parcă le atingem
petalele
metamorfozate în
nuanțe încinse.
De parcă ai fi
nemișcat
și-mi mângâi linia
bărbiei
cu șoaptele ochilor
tăi.
De parcă înmărmurit
și împins de dor,
mă urmărești –
din colțul buzelor
tale.
Ne privim prin
ofelite petale
aprinse sub scântei
de lumină.
Ne privim prin
flori –
în ochi.
Într-un colaps al
timpului de-odinioară –
Savurez secunde
circumscrise-n
melancolie și
speranță candide.
Pentru că-s
plinătatea aleanului -
aste flori
uscate.
