Vorbește-mi cu al pământescului glas.
Vorbește-mi prin al cerescului ochi.
Vorbește-mi din al neantului crez.
Și...
invită-mă la tăcere.
Cu degete sângerânde -
Sprijinim balanțe tremurânde.
De gât viețile altora atârnând -
Roditoare pe-ale noastre, sugrumând.
Eternizați în clipa Acum,
Purcedem molcom la drum.
Paralizat ne e destinul
Când somnambuli ne-nghițim veninul.
Într-o paralizie acută
Odihna-i și ea temută.
Fie-ți milă de-a trupului asediere
și
invită-mă la tăcere.
Nu avem hotar la gânduri,
Nici măcar borduri sau ziduri.
Le construim inconștienți poduri
Să treacă și să se-ntreacă-n timpuri.
Nu avem hotar la gânduri,
Le primim și încadrăm în sensuri.
Le măsurăm și categorisim în bunuri,
Oferindu-le curs și drum spre chinuri.
De ce am servi în sclavie trupului?
De ce am servi în neștiință timpului?
De ce am servi în aviditate scopului?
De ce am servi în surzenie zgomotului?
Și poate-i o poveste trăită
Într-o oarecare clipă trecută.
Poate chiar și netrăită,
Neștiută,
Din atemporal venită.
Un noiembrie
Ce plânge în sinea-și pe sine.
Revărsat în cascade ruine
De frunze dezintegrate virgine.
Un noiembrie
Ce plânge în sinea-și pe sine.
Ruinat în averse molcome
Pe înflăcărate orizonturi monocrome.
Un noiembrie
Ce plânge în sinea-și pe sine.
Năruit în solitudini matinale
Într-al ceții transparențe infernale.
Noiembrie nu plânge;
E Plâns.
E Plâns de cobe,
Plâns pe asfalt;
E Plâns în sobe,
Plâns din înalt.
E Plâns peste noi,
Eliberat de nevoi
Precum un străin venit
Într-un perfect contratimp.
Ce joc!
Ce plutire!
Condei în derivă -
Contopire!
Să fim părtașii unui joc rebel
În care nu-ți atârni de gât oțel,
Căruia-n neștiință nu te închini
Și pășești tiptil pe spini și mărăcini.
Să fim părtașii unui Joc -
fără descrieri,
disocieri;
fără nume
și costume.
Să fim părtașii unui joc rebel
În care nu-ți construiești templu din oțel,
În care pereții nu-ți sunt casa,
Iar moartea nu te-aleargă cu coasa.
Lasă-i pe corbi să te descânte,
Desișul inima să ți-o frământe,
Pustiul trupul să ți-l frângă
Și orizontul sinea s-o străpungă.
Să fim părtașii jocului etern
În dans cu al naturii simț matern -
PUSTIIȚI PRIN ECLIPSĂ
ȘI-MPLINIȚI ÎN ELIPSĂ.
Purtăm cu noi același foc
aprins de lumi îndurerate,
mascate
și păgâne.
Purtăm cu noi a lor corvoadă
Și le ducem durerea
-n stihii potrivinic neatinse.
De-am avea destulă lumină pentru ei
cât să-și transcendă fricile, credințele,
suferințele și dorințele.
...
atâta lumină cât
...
Neființa transcende ființa
Întunericul - ceața
Toamna - sfârșitul
Noi - Indefinitul.
Mai știi...
din ce trecuturi vii?
...
pentru că-n somn și nesomn mi te ivii.
Îmi atingi liniștea-n rime
la cote indefinibil de sublime.
Îmi atingi liniștea
până-n neant de afunzimi maritime;
Îmi atingi liniștea
până-n explozii și scântei de metamorfoze.
Jar dezlănțuit din al astrului concert
Se prăbușește-n culori peste apele noastre.
Un jar aruncat din taina norilor
Spulberat în ceasul difuz al zorilor.
Iar tu...
Cu liniștea ta
Mi-o atingi pe a mea -
atunci -
când soarele atârnă neobosit de crengi;
atunci -
când nu mai e
niciun motiv
de rugi.
Mă găsești aici, acasă -
Pe această pajiște nelocuită
decât de noi -
de Totul.
Nu-mi ești țintă,
destinație
sau scop;
nici măcar
vis neîmplinit
nu-mi ești.
Pentru că-ndincolo
ești vidul care mă-ntregește
și plinătatea care mă golește.
Pentru că de dincolo -
îmi trimiți jar din cer
și de-aici, de sub el -
îmi ții cununa-n eter.
Pentru că-ndincolo
ești vidul din care sufletu-mi izvorăște
și plinătatea care goală mă găsește.
Pentru că de dincolo -
vorbești stelelor de mine
și de-aici, de sub ele -
îmi lași liniști clandestine.
Nu-mi ești țintă,
destinație
sau scop.
Dar -
Fenomen natural
în al Meu Trecut,
Prezent
și Viitor.
