Apusul grăbit al zilelor

Clipe furate cu nesaț și strălucire

de lună

într-o noapte, două și trei,

pe când iarba îngenunchea

sub pașii fazi dintr-un întuneric

prea greu, prea înăbușitor

ce ne-a apropiat ca și stelele

într-o noapte, două și trei.

 

În limbaje ce greu se lasă înțelese -

Noi ne cunoaștem mai bine,

decât ne putem exprima.

 

Vântul o știe

căci ne surprinde cuprinși învăluiți

de stare nebună iubire.

 

Avem ochii aplecați

către gând de plecare,

ducă,

uitare.

 

Nu-i nici pe departe ziua așteptată

când cu ochi aplecați

cuprinși în uitare

că lumea ne duce

în direcții opuse,

precum serile în care lumina apuse.

 

Dar neajutorați -

ne strângem mâinile cu dinții încleștați

și ne privim adânc în suflete pe pereți,

cercând luminile apuse,

cuvintele nespuse

din zilele răpuse.

Read More

Pereți răzbătuți de ecouri de fiară

E după-amiaza în care

cu mâinile înghețate îți acoperi fața,

disperi după însingurare,

împungi aerul prea plin de tumoare.

 

Cu gândul că-i scut

inspiri bolnăvicios aparența-i divină.

 

Chipuri de lut

îți ciocnesc privirile-n derivă.

 

Dor să privești la margarete

când suspină-n ecouri respirația prin perete.

 

pe ce copac amăgești că bine ți-i?

pe ce acoperiș suflul ți-l tai?

către care vârf ochești disperată?

în ce vizuini te tot afunzi împăcată?

 

Dacă soarele de-acum ar fi lucit la fel,

nopțile-ți albe ar deveni imaculate

cu strigăte și plânsete te-ai apăra de fiară,

cu tremurat pe buze te-ai liniști-n ungher,

cu speranțe moarte ce sângerează stingher.

 

Îi ai veninul răspândit în capilare.

 

Porți amintirile cu lacăte închise.

 

Nu mai ai cum să-nțelegi

de ce margaretele au spini,

de ce cu tremurul pe buze

încă mai lupți și suspini.

Read More

Fată verde cu părul pădure

Cum se predică a frunzelor culoare -

 

Fată verde cu părul pădure,

 

Descoperă cu palmele întinderile aerului

Înfundat ca sita în făina albă;

 

Cuprinde între ele sufletu-ți sacadat,

că el ți-a mai rămas pe-acest drum prăfuit

cu așchii și pietre care-n ochi ți-au invadat -

ca și roșul creion neșlefuit uitat,

crestând în frunze memorii

scoțând din ele energia vigorii.

 

Mai ești pe acele meleaguri

ireale și acum,

aparte de lumea interioară

ce te ține departe, precum ziua de odinioară.

 

Te găsești uitată între mii de figuri,

pășești la nimereală praguri

în vederea acelorași meleaguri.

 

Ești stâncile pe care te-ai ridicat,

Ești poteca pe care ai coborât,

Ești cascada ce de lacrimi te-a stors,

Ești ruinele ce sufletul ți l-au întors.

 

Ești încă în munți,

dar

e același drum pe care trebuie să-l înfrunți.

Read More

Răsărit, foc, apus

Ai putea atinge cerul într-o dimineață ploioasă,

dacă ți-ai dori.

Chiar și la amiază când mai încetinește,

când își prelungește cursul

molcomă și tristă

când înșfacă timpul.

Ai putea seara când ți se face dor de lumini

nițel stinse după fereastră

așteptându-ți

căutătura măsurată

care cearcă șovăitor să domine orizontul.

Dacă ți-ai dori
ai putea rămâne
sau ai putea fi,
simplu-
fi,
ca și atunci
când cercam șovăitori să dominăm orizontul
când încetinea ploaia
sau chiar când începea.
Dacă ți-ai dori
ni-o luăm nouă
pentru răsărit
pentru foc
pentru apus
pentru noi.

Read More

Curcubeie-n purgatoriu

Palme deșarte,

Tălpi uscate;

 

Podeaua rece e-n foc.

 

Îmi imaginez cerul

pe tavanul cu numărul cincisprezece.

 

Despuiate stau trupuri

de o tinerețe viguroasă,

cu tulpinile-ntr-un verde sticlă

pe perete întinse.

 

Nuanțe care ard -

nuditatea-n splendori și culori.

 

Simțurile tresaltă-n hazard,

Tușe pe pielea-i în imense amplori.

 

Mi se dilată pupilele,

M-adâncesc în gaura neagră -

în curcubeie pe ziduri vopsită.

 

Mă revărs precum roșul

din a-i buclelor vâltoare -

care prind curaj în forme zbuciumate

sub al pensulei simfonii învolburate.

 

E tabloul pierderii și regăsirii sinelui,

tălpilor înțepenite pe aceeași podea rece,

cu sufletul care zboară în același univers frenetic;

 

Dulce culoare

Dulce închisoare.

Read More

Plinătatea vântului rece și câmpului gol

Un mal care trece lungimi de râuri 

înguste,

șerpuitoare,

uneori mai largi,

alteori strânse-n talie de curele.

Mal care vă ține sub picioare;

el nu știe cât,

tu tot nu știi.

Vezi bulgări negri care-și fac loc

printre crăpături,

alergând metodic,

ritmic căzând,

în apă plesnind.

Sânteți două.

Vă ține un vânt,

pentru cât timp,

tot nu știți cât.

Același vânt rece care sfredelește oasele-

Tot țeapăn vă rămâne spatele.

Îmbrățișate

Totul vi se pare noapte.

Dar e același vânt

Sub un alt chip

Ce v-a proptit picioarele 

în plinătatea unui gol câmp

de imensități diforme

și v-a abandonat

cu ochii în soare

roșii și tulburi,

cu inimile bătând,

liniștit de nebune

și nu mai știți

deja

pentru a câta oară. 

Read More

Lave-petale

 

Petale care se-nvârt

aprinse,

stoarse

-n exaltare,

pornite în vibrații molcome,

care trepidează sporadic

într-o portocalie incursie

și roșie impulsie.

 

Transparență de gheață.

 

Îmbujorate la față,

tăios ascuțite -

în vârf amorțite.

 

Mai știi?

acele petale,

precum stelele lui Gogh,

strălucitoare-n noapte,

muțite-n sunetul de gong.

 

Uitat-am numele florilor

erupte-n stropii ochilor.

Read More

Aceleași căi, alte văi

Pe văi care ne leagă-n noduri,

ne răzbat cu ace

pe sub fâșii de carapace,

ne-mpung cu spice,

ne mai putând să mă ridice.
Traversăm văi

ce-n țăndări ne sfarmă

și dezleagă cu pietre

adânc încinse-n vetre. 

Coborâm de pe lună - 

întrezărită cunună,

printre frunze pornită,

în zori regăsită.

Pornim pe căi

de pe alte văi.

Read More

Stâncoasă-nfrigurare

Răsuflare îndreptată spre orizont

dintr-un colț - rece, îndepărtat și umed.

 

Aprinsă

cu un chibrit atins de soare,

prins în al conturul norilor

scăpărare -

fără variație,

un orbitor soare

-n deviație.

 

Tălpile vor s-o ia la goană.

 

Sub ele

pietre infime,

aspre,

tăioase,

călcâiele-mi crapă -

urlete-mi scapă.

 

Umblet

neîndurat,

liniște pe asfalt -

în acalmie exalt.

 

Șchiopătez cu ochii la cer -

imperturbabil ger.

 

Risipită-n afunzime-i izbitura

ce năvălit-a-mi făptura.

 

În aer-ntind palme,

e sfârșit de noapte.

 

Înțep aerul diform ;

precum el

am suflet inform;

 

găuresc plasa de ceață,

m-au prins zorii și-n astă dimineață.

Read More

Zguduiri din ramă

Algele care se-ntorc îndărăt,

izvorând triste din frânturi,

secunde infinite,

care dor

de dor.

 

Rece privești trecutul

care-mi arde înăntrul

incert

al copilăriei.

 

Casa care-i cenușă în mine

și celelalte care plângeau în lumină.

 

Doar tu le metamorfozai

pe toate-ntr-un cămin

cu ferestre spre răsărit,

căpătuind mioza

-ntr-a pupilei tresărit.

 

Nefiresc de înjghebată-n griuri,

Te lipsești evadării din ecouri.

 

Ființă cu glas de neființă,

te strecori printre alge

de mă iei de mână,

și devii

albastrului stăpână.

 

Ți-aș pecetlui, mamă,

veșnic surâsul 

 -

izolând cu desăvârșire

dansul încins din ramă.

Read More