Pășesc pe curcubeu

 

Lasă-mă amarul să ți-l descânt peste pleoape.

 

Să devin stroc în zbuciumul tău de ape.

 

Lasă-mă

În stol de iluzii – virgină,

În creuzet de confuzii – rugină.  

Read More

Licurici

Îmi plouă pe spate

Cu pietre uscate.

Îmi plouă pe spate

Cu biciuri deșarte.

Îmi plouă pe spate

Cu grindini sărate.

Sunt în mormântul nou-nouț în care m-am ascuns - 

Ești binevenit, Martire - e loc de ajuns.

Sub întinderea înaltului

Să ne-adâncim în întuneric.

Vom întâmpina licurici - de aici, de jos,

Ce ne vor presăra precum ploaia

Jgheaburi de lumini infernale.

Vom căuta licurici dimineața și seara

În infect străfund de pămând și văzduh. 

Vom amurgi amîndoi în palmele noastre,

Ca ei să vină

și

să ne fie foc.

Read More

Cunună de iederă

Se perindase-ntr-un spațiu restrâns

de parc-ar fi cuprins de iederă;

verde de iarbă, 

verde de viață.

Se perindase-ntr-un spațiu restrâns

de parc-ar fi încins pe jăratec;

negru de noapte,

negru de moarte.

Nu ești Tu chintesență divină,

căci dansezi pe jăratec

ca-n disperată derivă.

Nu ești Tu tămăduitoare alifie,

căci porți cunună de iederă

ca pe-o iluzorie platonică scufie.

Read More

În roș și galben

Atingerea-ți e suavă,

sub vârfurile degetelor,

ea cântă-n acorduri vii

pe clape de pian

în roș și galben.

 

c-așa m-ai văzut –

în roș și galben.

 

Antingerea-ți e suavă;

ea mă dezbracă de piele,

m-avântă-ntr-o furtună

în care ne-nvârtim –

 

amețitor dans.

 

Pielea mi-a luat-o culoarea lunii.

 

M-ai găsit înrădăcinată.

 

Coastele și coloana-mi sunt în flăcări

sub atingerea-ți.

 

Prind rădăcini

în pulsul inimii tale,

iar pe a mea o acopăr cu tine.

 

c-așa m-ai găsit –

în roș și galben.

Read More

Îi mai poartă suflul

Lăsasem parcă să se cuprindă secundele

peste ofilitele de nu-mă-uita.

 

Acum împreună s-adâncesc

și se scufundă.

 

... apă?

... flăcări poate.

 

E dans silențios,

Sub pașii căruia nu-mi rămâne pagina boțită

și nici scrum înnegrit nu-nghite.

 

Ea-i poartă aroma,

Suflul

Și-i mai încinge nuanțele,

unele pe care le cunosc,

altele pe care le descopăr.

 

Îi mai poartă suflul.

Read More

Lumina e ființă

Lumina e ființă,

 

iar eu am îmbrățișat-O.

 

Își are chipul hrănit de o aură.

 

Ochii și-i cufundă în ea,

obrajii-s șlefuiți de raze,

iar buzele date-ntr-un roșu oniric.

 

Mă mai ia de pe picioare

și m-avântă în aer

cu o scuză ironică:

"...pentru că zborul te prinde la față".

 

Mai multiplică-n nuanțe încinse

culorile de care uit uneori dimineața.

 

Îmi înseninează orizontul

și dă păsărilor cârlige să mă prindă în cădere.

 

Îi place să-mi dea forme,

dar și să ajusteze umbrele după mine.

 

E fuziunea a multor nuclee

din care m-am născut și continui să renasc.

...

Pentru că-i Origine,

Pentru că-i Lumină.

Read More

Ne privim prin flori - în ochi

Te privesc prin ele

de parcă stai pe scaunul din față.

 

De parcă le atingem petalele

metamorfozate în nuanțe încinse.

 

De parcă ai fi nemișcat

și-mi mângâi linia bărbiei

cu șoaptele ochilor tăi.

 

De parcă înmărmurit

și împins de dor,

mă urmărești –

din colțul buzelor tale.

 

Ne privim prin ofelite petale

aprinse sub scântei de lumină.

 

Ne privim prin flori –

în ochi.

 

Într-un colaps al timpului de-odinioară –

Savurez secunde circumscrise-n

melancolie și speranță candide.

 

Pentru că-s plinătatea aleanului -

aste flori uscate.

Read More

Oraș

Am cuprins de curând soarele unui oraș 

de pe marginea unui râu,

ridicat pe un deal,

răsfirat ca un mănunchi

din flori de câmp.

Un oraș ca un mozaic stârnit de raze,

Un oraș ca benzina prelinsă pe asfalt

în care s-a pierdut un curcubeu.

Acel oraș în care luna m-a îmbrățișat

mai plină,

mai îndurerată –

într-un vârtej cromatic,

într-o regăsire a cântării din mine.

Read More

Al liniștii cânt și al furtunii plâns

Se permutaseră învolburate

pe suprafață netedă,

ușor distorsionată.

 

Se permutaseră-n sine-mi

stânci și piscuri

prinse adânc de visuri,

cuprinse-n vânt rece

și-n al liniștii cânt.

 

Cu ochii închiși am capturat orizontul.

 

Cu urechile astupate de-a furtunii plâns –

Am lăsat singurătatea-n vid

și noaptea-ntr-un plin lucid;

 

Am dat frâu liber speranței,

acolo unde am lăsat înfipt in plasă –

deșeul refluxului

ce-n mine se-nhibase.

 

Le urmăresc cum se înalță virtuoase-n aer

Și zboară-n vârtejuri de ploaie.

 

Oh

 

E atât de pură

și ușoară,

precum trecut-a-n infinit

clipa de odinioară.

Read More

Picături cuprinse-n duet

Prezumtiv,

cu un aer ușor arsenic,

pecetluiești foc, cărbuni

pe-ncinsele-mi de gheață mâini.

 

Sub răpăt de ploaie -

rece-n găleată -

rostogolindu-se dureroase

picături se adună.

 

Ferite de adevărul

cu care un soare

răsare.

 

Se preling cuprinse-n duet

de zici că negreața nopții

le pierde

dedicate-ntrânsele.

 

Nu-s decât picăturile unei ploi

dintr-un februarie

părăsit de umbre,

adăpostite Acum

pe perete în Noi.

Read More

Cercuri concentrice

Cu spatele către mama

Sunt într-un colț de inimă încolăcită.

 

Țintesc către un punct blurat

din afara ultimului cerc care mă strânge.

 

Văd pestriță-n griuri colorate

noaptea ce se varsă-n cascade;

 

Permit lacrimilor-râu

să-mi fie univers

în care mă pierd

în căutare de sens.

 

Zic tristeții să curgă.

 

Că-i ultimă astă zi din an-

o las să mă împungă-

pentru că-s spic de grâu într-un lan.

 

Șterg obrajii albiți

și ochii-nroșiți

de prea mare vâltoare

a emoțiilor paloare.

 

Mă întorc către ființa

ce-mi stinge răceala

cu o rază-nnodată

de flăcări aprinsă,

într-o inimă-n fireturi brodată.

 

O cuprind în grabă

și-mi las pierdută făptura

în adâncul părului ei

și-n întunericul prea plin

de mine și el.

Read More

Lasă-mă să-ți înfloresc margarete

Lasă-mă să-ți înfloresc margarete.

 

Să presor zahăr peste,

Pentru că ceaiul niciodată nu-l bei cu.

 

Aș face-o doar să-ți amărăsc buzele

într-un alt fel de zâmbet.

 

La zero aș reduce și zgomotele

pe care-ți tot place să le distingi

în liniști letale de noapte.

 

Lasă-mă să-ți înfloresc margarete,

să le mângâi suprafața netedă,

marginea acerbă,

pentru că nici bărbia nu mă lăsai să ți-o ating.

 

Lasă-mă să-ți înfloresc margarete

să le țin sub soare

în plină zi,

în plină tumoare,

pentru că draperiile-ți stăteau

trase, prăfuite…

poate... de când?

poate... de nu știu...

dar

țineai margarete pe chip desfrunzit,

țineai margarete pe chip răsărit și apus;

le țineai de parcă mă țineai pe mine.

 

Eram uitați în afara orelor de zi,

eram uitați în afara orelor în care ploua,

în afara zilelor care ne chemau,

în afara zilelor obositoare ce ne-ntrupau

în petale.

 

Acele petale

ca și stelele lui Gogh

care mai dor.

 

Pentru că-s stafiile himere

ale unor margarete

pe marginile unor gânduri efemere.

Read More