15 June 2019

În roș și galben


Atingerea-ți e suavă,

sub vârfurile degetelor,

ea cântă-n acorduri vii

pe clape de pian

în roș și galben.

 

c-așa m-ai văzut –

în roș și galben.

 

Antingerea-ți e suavă;

ea mă dezbracă de piele,

m-avântă-ntr-o furtună

în care ne-nvârtim –

 

amețitor dans.

 

Pielea mi-a luat-o culoarea lunii.

 

M-ai găsit înrădăcinată.

 

Coastele și coloana-mi sunt în flăcări

sub atingerea-ți.

 

Prind rădăcini

în pulsul inimii tale,

iar pe a mea o acopăr cu tine.

 

c-așa m-ai găsit –

în roș și galben.



1 May 2019

Îi mai poartă suflul


Lăsasem parcă să se cuprindă secundele

peste ofilitele de nu-mă-uita.

 

Acum împreună s-adâncesc

și se scufundă.

 

... apă?

... flăcări poate.

 

E dans silențios,

Sub pașii căruia nu-mi rămâne pagina boțită

și nici scrum înnegrit nu-nghite.

 

Ea-i poartă aroma,

Suflul

Și-i mai încinge nuanțele,

unele pe care le cunosc,

altele pe care le descopăr.

 

Îi mai poartă suflul.



29 March 2019

Lumina e ființă

Lumina e ființă,

 

iar eu am îmbrățișat-O.

 

Își are chipul hrănit de o aură.

 

Ochii și-i cufundă în ea,

obrajii-s șlefuiți de raze,

iar buzele date-ntr-un roșu oniric.

 

Mă mai ia de pe picioare

și m-avântă în aer

cu o scuză ironică:

"...pentru că zborul te prinde la față".

 

Mai multiplică-n nuanțe încinse

culorile de care uit uneori dimineața.

 

Îmi înseninează orizontul

și dă păsărilor cârlige să mă prindă în cădere.

 

Îi place să-mi dea forme,

dar și să ajusteze umbrele după mine.

 

E fuziunea a multor nuclee

din care m-am născut și continui să renasc.

...

Pentru că-i Origine,

Pentru că-i Lumină.


23 February 2019

Ne privim prin flori - în ochi

Te privesc prin ele

de parcă stai pe scaunul din față.

 

De parcă le atingem petalele

metamorfozate în nuanțe încinse.

 

De parcă ai fi nemișcat

și-mi mângâi linia bărbiei

cu șoaptele ochilor tăi.

 

De parcă înmărmurit

și împins de dor,

mă urmărești –

din colțul buzelor tale.

 

Ne privim prin ofelite petale

aprinse sub scântei de lumină.

 

Ne privim prin flori –

în ochi.

 

Într-un colaps al timpului de-odinioară –

Savurez secunde circumscrise-n

melancolie și speranță candide.

 

Pentru că-s plinătatea aleanului -

aste flori uscate.



Oraș



Am cuprins de curând soarele unui oraș 
de pe marginea unui râu,
ridicat pe un deal,
răsfirat ca un mănunchi
din flori de câmp.
Un oraș ca un mozaic stârnit de raze,
Un oraș ca benzina prelinsă pe asfalt
în care s-a pierdut un curcubeu.
Acel oraș în care luna m-a îmbrățișat
mai plină,
mai îndurerată –
într-un vârtej cromatic,
într-o regăsire a cântării din mine.



17 February 2019

Al liniștii cânt și al furtunii plâns

Se permutaseră învolburate

pe suprafață netedă,

ușor distorsionată.

 

Se permutaseră-n sine-mi

stânci și piscuri

prinse adânc de visuri,

cuprinse-n vânt rece

și-n al liniștii cânt.

 

Cu ochii închiși am capturat orizontul.

 

Cu urechile astupate de-a furtunii plâns –

Am lăsat singurătatea-n vid

și noaptea-ntr-un plin lucid;

 

Am dat frâu liber speranței,

acolo unde am lăsat înfipt in plasă –

deșeul refluxului

ce-n mine se-nhibase.

 

Le urmăresc cum se înalță virtuoase-n aer

Și zboară-n vârtejuri de ploaie.

 

Oh

 

E atât de pură

și ușoară,

precum trecut-a-n infinit

clipa de odinioară.



Picături cuprinse-n duet


Prezumtiv,

cu un aer ușor arsenic,

pecetluiești foc, cărbuni

pe-ncinsele-mi de gheață mâini.

 

Sub răpăt de ploaie -

rece-n găleată -

rostogolindu-se dureroase

picături se adună.

 

Ferite de adevărul

cu care un soare

răsare.

 

Se preling cuprinse-n duet

de zici că negreața nopții

le pierde

dedicate-ntrânsele.

 

Nu-s decât picăturile unei ploi

dintr-un februarie

părăsit de umbre,

adăpostite Acum

pe perete în Noi.




1 January 2019

Cercuri concentrice

Cu spatele către mama

Sunt într-un colț de inimă încolăcită.

 

Țintesc către un punct blurat

din afara ultimului cerc care mă strânge.

 

Văd pestriță-n griuri colorate

noaptea ce se varsă-n cascade;

 

Permit lacrimilor-râu

să-mi fie univers

în care mă pierd

în căutare de sens.

 

Zic tristeții să curgă.

 

Că-i ultimă astă zi din an-

o las să mă împungă-

pentru că-s spic de grâu într-un lan.

 

Șterg obrajii albiți

și ochii-nroșiți

de prea mare vâltoare

a emoțiilor paloare.

 

Mă întorc către ființa

ce-mi stinge răceala

cu o rază-nnodată

de flăcări aprinsă,

într-o inimă-n fireturi brodată.

 

O cuprind în grabă

și-mi las pierdută făptura

în adâncul părului ei

și-n întunericul prea plin

de mine și el.






18 November 2018

Lasă-mă să-ți înfloresc margarete


Lasă-mă să-ți înfloresc margarete.

 

Să presor zahăr peste,

Pentru că ceaiul niciodată nu-l bei cu.

 

Aș face-o doar să-ți amărăsc buzele

într-un alt fel de zâmbet.

 

La zero aș reduce și zgomotele

pe care-ți tot place să le distingi

în liniști letale de noapte.

 

Lasă-mă să-ți înfloresc margarete,

să le mângâi suprafața netedă,

marginea acerbă,

pentru că nici bărbia nu mă lăsai să ți-o ating.

 

Lasă-mă să-ți înfloresc margarete

să le țin sub soare

în plină zi,

în plină tumoare,

pentru că draperiile-ți stăteau

trase, prăfuite…

poate... de când?

poate... de nu știu...

dar

țineai margarete pe chip desfrunzit,

țineai margarete pe chip răsărit și apus;

le țineai de parcă mă țineai pe mine.

 

Eram uitați în afara orelor de zi,

eram uitați în afara orelor în care ploua,

în afara zilelor care ne chemau,

în afara zilelor obositoare ce ne-ntrupau

în petale.

 

Acele petale

ca și stelele lui Gogh

care mai dor.

 

Pentru că-s stafiile himere

ale unor margarete

pe marginile unor gânduri efemere.


Gânduri prăfuite și amintiri învechite


Cu pânze care se pierd printre gene
le înlătur de parcă ceața din acea dimineață
mi-a capturat întreaga față.
Las mâinile în jos
aștept un fior nou
poate nu nou
dar demult,
atât de mult a trecut
că așez săptămânile pe aceleași frunzi uscate
așez vechile mângâietoare priviri
pe dulci margarete ce ard
că le-am așezat pe gânduri prăfuite,
le-am așezat pe amintiri învechite,
iar soarele arde
dacă mai urcăm pe mansarde.



30 October 2018

Presor ceață, rouă pe rană pentru că încă-s vară


O crispare îndoielnică
pe un chip lăturalnic
cu așezătură pe scaun
undeva într-un colț - 
variație indefinită-n contrar de voință
fără punct de referință.
Statornică-n fața cerului,
dar cu o contuzie acerbă în plinătatea zborului
acum pe iarbă în plinătatea câmpului
încă-s vară
multiplu nedeslușită. 
Încă-mi golesc mintea,
mai culeg ceața
ca și roua dimineața,
o presor pe rană dezgustată
că-i mult prea sărată.
Deslușesc voci,
dar departe-s în mine
în toate cele ținuturi
permutate-n sine-mi,
căci nu sunt decât o făptașă
-n-tro transparentă cămașă.


Powered by Blogger.

Pages