30 October 2018
21 September 2018
Plin ochi de amintiri, energii, fotografii
Dorințe care se zbat
Diabete săgeți
Captiv îți simți chipul
12 September 2018
Mărgele albastre-nșirate pe mână
7 September 2018
29 August 2018
Apusul grăbit al zilelor
Clipe furate cu
nesaț și strălucire
de lună
într-o noapte, două
și trei,
pe când iarba
îngenunchea
sub pașii fazi
dintr-un întuneric
prea greu, prea
înăbușitor
ce ne-a apropiat ca
și stelele
într-o noapte, două
și trei.
În limbaje ce greu
se lasă înțelese -
Noi ne cunoaștem
mai bine,
decât ne putem
exprima.
Vântul o știe
căci ne surprinde cuprinși
învăluiți
de stare nebună
iubire.
Avem ochii aplecați
către gând de
plecare,
ducă,
uitare.
Nu-i nici pe
departe ziua așteptată
când cu ochi
aplecați
cuprinși în uitare
că lumea ne duce
în direcții
opuse,
precum serile în
care lumina apuse.
Dar neajutorați
-
ne strângem
mâinile cu dinții încleștați
și ne privim adânc
în suflete pe pereți,
cercând luminile
apuse,
cuvintele
nespuse
din zilele
răpuse.
7 August 2018
Pereți răzbătuți de ecouri de fiară
E după-amiaza în
care
cu mâinile
înghețate îți acoperi fața,
disperi după
însingurare,
împungi aerul prea
plin de tumoare.
Cu gândul că-i scut
inspiri
bolnăvicios aparența-i divină.
Chipuri de lut
îți ciocnesc privirile-n
derivă.
Dor să privești la
margarete
când suspină-n
ecouri respirația prin perete.
pe ce copac
amăgești că bine ți-i?
pe ce acoperiș
suflul ți-l tai?
către care vârf
ochești disperată?
în ce vizuini te
tot afunzi împăcată?
Dacă soarele
de-acum ar fi lucit la fel,
nopțile-ți albe ar
deveni imaculate
cu strigăte și
plânsete te-ai apăra de fiară,
cu tremurat pe buze
te-ai liniști-n ungher,
cu speranțe moarte
ce sângerează stingher.
Îi ai veninul
răspândit în capilare.
Porți amintirile cu
lacăte închise.
Nu mai ai cum
să-nțelegi
de ce margaretele
au spini,
de ce cu tremurul
pe buze
încă mai lupți și
suspini.
26 July 2018
Fată verde cu părul pădure
Cum se predică a
frunzelor culoare -
Fată verde cu părul
pădure,
Descoperă cu
palmele întinderile aerului
Înfundat ca sita
în făina albă;
Cuprinde între ele
sufletu-ți sacadat,
că el ți-a mai
rămas pe-acest drum prăfuit
cu așchii și pietre
care-n ochi ți-au invadat -
ca și roșul
creion neșlefuit uitat,
crestând în
frunze memorii
scoțând din ele
energia vigorii.
Mai ești pe
acele meleaguri
ireale și acum,
aparte de lumea
interioară
ce te ține departe,
precum ziua de odinioară.
Te găsești uitată
între mii de figuri,
pășești la
nimereală praguri
în vederea
acelorași meleaguri.
Ești stâncile pe
care te-ai ridicat,
Ești poteca pe care
ai coborât,
Ești cascada ce de
lacrimi te-a stors,
Ești ruinele ce
sufletul ți l-au întors.
Ești încă în munți,
dar
e același drum pe
care trebuie să-l înfrunți.
24 July 2018
Răsărit, foc, apus
10 July 2018
Curcubeie-n purgatoriu
Palme deșarte,
Tălpi uscate;
Podeaua rece e-n
foc.
Îmi imaginez
cerul
pe tavanul cu
numărul cincisprezece.
Despuiate stau
trupuri
de o tinerețe
viguroasă,
cu tulpinile-ntr-un
verde sticlă
pe perete
întinse.
Nuanțe care ard
-
nuditatea-n
splendori și culori.
Simțurile
tresaltă-n hazard,
Tușe pe pielea-i
în imense amplori.
Mi se dilată
pupilele,
M-adâncesc în
gaura neagră -
în curcubeie pe
ziduri vopsită.
Mă revărs precum
roșul
din a-i buclelor
vâltoare -
care prind curaj
în forme zbuciumate
sub al pensulei
simfonii învolburate.
E tabloul pierderii
și regăsirii sinelui,
tălpilor
înțepenite pe aceeași podea rece,
cu sufletul care
zboară în același univers frenetic;
Dulce culoare
Dulce
închisoare.
25 June 2018
Plinătatea vântului rece și câmpului gol
5 June 2018
Lave-petale
Petale care
se-nvârt
aprinse,
stoarse
-n exaltare,
pornite în
vibrații molcome,
care trepidează
sporadic
într-o portocalie
incursie
și roșie impulsie.
Transparență de
gheață.
Îmbujorate la față,
tăios ascuțite -
în vârf amorțite.
Mai știi?
acele petale,
precum stelele lui
Gogh,
strălucitoare-n
noapte,
muțite-n sunetul de
gong.
Uitat-am numele
florilor
erupte-n stropii
ochilor.
Aceleași căi, alte văi
Traversăm văi











