18 November 2018

Lasă-mă să-ți înfloresc margarete


Lasă-mă să-ți înfloresc margarete.

 

Să presor zahăr peste,

Pentru că ceaiul niciodată nu-l bei cu.

 

Aș face-o doar să-ți amărăsc buzele

într-un alt fel de zâmbet.

 

La zero aș reduce și zgomotele

pe care-ți tot place să le distingi

în liniști letale de noapte.

 

Lasă-mă să-ți înfloresc margarete,

să le mângâi suprafața netedă,

marginea acerbă,

pentru că nici bărbia nu mă lăsai să ți-o ating.

 

Lasă-mă să-ți înfloresc margarete

să le țin sub soare

în plină zi,

în plină tumoare,

pentru că draperiile-ți stăteau

trase, prăfuite…

poate... de când?

poate... de nu știu...

dar

țineai margarete pe chip desfrunzit,

țineai margarete pe chip răsărit și apus;

le țineai de parcă mă țineai pe mine.

 

Eram uitați în afara orelor de zi,

eram uitați în afara orelor în care ploua,

în afara zilelor care ne chemau,

în afara zilelor obositoare ce ne-ntrupau

în petale.

 

Acele petale

ca și stelele lui Gogh

care mai dor.

 

Pentru că-s stafiile himere

ale unor margarete

pe marginile unor gânduri efemere.


Gânduri prăfuite și amintiri învechite


Cu pânze care se pierd printre gene
le înlătur de parcă ceața din acea dimineață
mi-a capturat întreaga față.
Las mâinile în jos
aștept un fior nou
poate nu nou
dar demult,
atât de mult a trecut
că așez săptămânile pe aceleași frunzi uscate
așez vechile mângâietoare priviri
pe dulci margarete ce ard
că le-am așezat pe gânduri prăfuite,
le-am așezat pe amintiri învechite,
iar soarele arde
dacă mai urcăm pe mansarde.



30 October 2018

Presor ceață, rouă pe rană pentru că încă-s vară


O crispare îndoielnică
pe un chip lăturalnic
cu așezătură pe scaun
undeva într-un colț - 
variație indefinită-n contrar de voință
fără punct de referință.
Statornică-n fața cerului,
dar cu o contuzie acerbă în plinătatea zborului
acum pe iarbă în plinătatea câmpului
încă-s vară
multiplu nedeslușită. 
Încă-mi golesc mintea,
mai culeg ceața
ca și roua dimineața,
o presor pe rană dezgustată
că-i mult prea sărată.
Deslușesc voci,
dar departe-s în mine
în toate cele ținuturi
permutate-n sine-mi,
căci nu sunt decât o făptașă
-n-tro transparentă cămașă.


21 September 2018

Plin ochi de amintiri, energii, fotografii


Dorințe care se zbat
în cutii prea pline 
de la atâtea zile
două zile
de stat
așteptat
pentru că-s emoții 
care au fost
au trecut.
Parțial.
Cum semiluna
cu partea din umbră
în care sunt eu
acea de acolo.
E cafeaua amară
ce-mi stăpânește amalgamul de fiori
vibrații
tentații
de a zbura
pleca
învârtindu-mă
într-un dans de culori
albastre culori
albastre mărgele
aprinse
trăiri
amintiri.
Să mă-nfășoare toate
împreună cu cele
din urmă
priviri
care-mi scrutau-nlăntrul
trupului
sufletului,
pline ochi de energii
fotografii
cutii
pline ochi de energii
fotografii
amintiri
pline ochi
de dor.


Diabete săgeți


Captiv îți simți chipul
între zeci de priviri
zeci de perechi
de ochi
de priviri
curioase
dubioase
dureroase;
le simți
în încercarea lor
de a-ți străpunge
cu diabete săgeți
pânzele cu care fața ți-o acoperi.
Văd geamul care mă chinuie să clipesc
e geamul care ține pe post de perete
cu ghimpi
memorii
și vise,
e geamul prin care ai vrea să răzbați 
de parcă ar fi timpul pe care
ai vrea sa-l ucizi
să-l ucizi încet
cu oameni
cu locuri
cu frânturi din clipe
cuvinte
poate prea devreme răsărite
dar dorite
atât de dorite
acele clipe...


12 September 2018

Mărgele albastre-nșirate pe mână

De-am sparge distanțele
toate ele
care departe ne țin
în metri
kilometri
vânt și pietre
culori diferite
raze de soare
cu lumină care
ne orbește
în mod diferit
pentru că-s
distanțe 
care dor
de dor,
pentru că-s
distanțe
care răzbat interferențe de undă
curcubeie-n dungă
dar nici măcar ele nu știu
cât de tare dor
de dor.
Zilele ce pe mână le-am înșirat
în mărgele-mi distrează un zâmbet zburat
într-un albastru intens îmi colorează cerul
în care dor încercând să duc greul
dor 
care
doare
de dor.



7 September 2018

29 August 2018

Apusul grăbit al zilelor


Clipe furate cu nesaț și strălucire

de lună

într-o noapte, două și trei,

pe când iarba îngenunchea

sub pașii fazi dintr-un întuneric

prea greu, prea înăbușitor

ce ne-a apropiat ca și stelele

într-o noapte, două și trei.

 

În limbaje ce greu se lasă înțelese -

Noi ne cunoaștem mai bine,

decât ne putem exprima.

 

Vântul o știe

căci ne surprinde cuprinși învăluiți

de stare nebună iubire.

 

Avem ochii aplecați

către gând de plecare,

ducă,

uitare.

 

Nu-i nici pe departe ziua așteptată

când cu ochi aplecați

cuprinși în uitare

că lumea ne duce

în direcții opuse,

precum serile în care lumina apuse.

 

Dar neajutorați -

ne strângem mâinile cu dinții încleștați

și ne privim adânc în suflete pe pereți,

cercând luminile apuse,

cuvintele nespuse

din zilele răpuse.



7 August 2018

Pereți răzbătuți de ecouri de fiară


E după-amiaza în care

cu mâinile înghețate îți acoperi fața,

disperi după însingurare,

împungi aerul prea plin de tumoare.

 

Cu gândul că-i scut

inspiri bolnăvicios aparența-i divină.

 

Chipuri de lut

îți ciocnesc privirile-n derivă.

 

Dor să privești la margarete

când suspină-n ecouri respirația prin perete.

 

pe ce copac amăgești că bine ți-i?

pe ce acoperiș suflul ți-l tai?

către care vârf ochești disperată?

în ce vizuini te tot afunzi împăcată?

 

Dacă soarele de-acum ar fi lucit la fel,

nopțile-ți albe ar deveni imaculate

cu strigăte și plânsete te-ai apăra de fiară,

cu tremurat pe buze te-ai liniști-n ungher,

cu speranțe moarte ce sângerează stingher.

 

Îi ai veninul răspândit în capilare.

 

Porți amintirile cu lacăte închise.

 

Nu mai ai cum să-nțelegi

de ce margaretele au spini,

de ce cu tremurul pe buze

încă mai lupți și suspini.


26 July 2018

Fată verde cu părul pădure


Cum se predică a frunzelor culoare -

 

Fată verde cu părul pădure,

 

Descoperă cu palmele întinderile aerului

Înfundat ca sita în făina albă;

 

Cuprinde între ele sufletu-ți sacadat,

că el ți-a mai rămas pe-acest drum prăfuit

cu așchii și pietre care-n ochi ți-au invadat -

ca și roșul creion neșlefuit uitat,

crestând în frunze memorii

scoțând din ele energia vigorii.

 

Mai ești pe acele meleaguri

ireale și acum,

aparte de lumea interioară

ce te ține departe, precum ziua de odinioară.

 

Te găsești uitată între mii de figuri,

pășești la nimereală praguri

în vederea acelorași meleaguri.

 

Ești stâncile pe care te-ai ridicat,

Ești poteca pe care ai coborât,

Ești cascada ce de lacrimi te-a stors,

Ești ruinele ce sufletul ți l-au întors.

 

Ești încă în munți,

dar

e același drum pe care trebuie să-l înfrunți.




24 July 2018

Răsărit, foc, apus


Ai putea atinge cerul într-o dimineață ploioasă,
dacă ți-ai dori.
Chiar și la amiază când mai încetinește,
când își prelungește cursul
molcomă și tristă
când înșfacă timpul.
Ai putea seara când ți se face dor de lumini
nițel stinse după fereastră
așteptându-ți
căutătura măsurată
care cearcă șovăitor să domine orizontul.

Dacă ți-ai dori
ai putea rămâne
sau ai putea fi,
simplu-
fi,
ca și atunci
când cercam șovăitori să dominăm orizontul
când încetinea ploaia
sau chiar când începea.
Dacă ți-ai dori
ni-o luăm nouă
pentru răsărit
pentru foc
pentru apus
pentru noi.




10 July 2018

Curcubeie-n purgatoriu

Palme deșarte,

Tălpi uscate;

 

Podeaua rece e-n foc.

 

Îmi imaginez cerul

pe tavanul cu numărul cincisprezece.

 

Despuiate stau trupuri

de o tinerețe viguroasă,

cu tulpinile-ntr-un verde sticlă

pe perete întinse.

 

Nuanțe care ard -

nuditatea-n splendori și culori.

 

Simțurile tresaltă-n hazard,

Tușe pe pielea-i în imense amplori.

 

Mi se dilată pupilele,

M-adâncesc în gaura neagră -

în curcubeie pe ziduri vopsită.

 

Mă revărs precum roșul

din a-i buclelor vâltoare -

care prind curaj în forme zbuciumate

sub al pensulei simfonii învolburate.

 

E tabloul pierderii și regăsirii sinelui,

tălpilor înțepenite pe aceeași podea rece,

cu sufletul care zboară în același univers frenetic;

 

Dulce culoare

Dulce închisoare.






25 June 2018

Plinătatea vântului rece și câmpului gol


Un mal care trece lungimi de râuri 
înguste,
șerpuitoare,
uneori mai largi,
alteori strânse-n talie de curele.
Mal care vă ține sub picioare;
el nu știe cât,
tu tot nu știi.
Vezi bulgări negri care-și fac loc
printre crăpături,
alergând metodic,
ritmic căzând,
în apă plesnind.
Sânteți două.
Vă ține un vânt,
pentru cât timp,
tot nu știți cât.
Același vânt rece care sfredelește oasele-
Tot țeapăn vă rămâne spatele.
Îmbrățișate
Totul vi se pare noapte.
Dar e același vânt
Sub un alt chip
Ce v-a proptit picioarele 
în plinătatea unui gol câmp
de imensități diforme
și v-a abandonat
cu ochii în soare
roșii și tulburi,
cu inimile bătând,
liniștit de nebune
și nu mai știți
deja
pentru a câta oară. 



Subscribe to: Posts (Atom)
Powered by Blogger.

Pages